Si EU pot lupta pentru Colegiul nostru!

 

Dragi colegi,

Mesajele D-voastră din ultimele zile demonstrează, încă o dată, că această comunitate profesională este o voce puternică, ce merită și trebuie să fie ascultată!

Ani de zile NU am fost reprezentați în relațiile cu instituțiile statului, presă și profesioniștii din alte domenii de acei colegi care au competența necesară, responsabilitatea profesională și recunoașterea comunității noastre, ani de zile am pierdut nenumărate oportunități profesionale pentru că nu am contat noi, cei mulți, ci au contat doar ei, cei foarte puțini la număr, procupați doar de a ține departe de ochii tuturor ilegalitățile comise.

Știm cât de debusolant poate fi pentru toți cei care privesc spre comunitatea noastră și, cu siguranță, pentru fiecare dintre D-voastră, ca zilnic, foști și câțiva actuali angajați ai Colegiului nostru să vă bombardeze și să contamineze spațiul public cu comunicate lipsite de suport legal, conținut corect din punct de vedere profesional și, cel mai important, reprezentativ la nivel de susținere din partea D-voastră.

 

Ne întrebați cum puteți susține demersurile actualei conduceri, ce acțiuni concrete puteți derula pentru a fi de folos comunității noastre profesionale?

Soluțiile pot fi multe, unele dintre acestea sunt însă la îndemâna fiecărui coleg și produc efecte imediate. Le vom prezenta pe scurt:

  1. Depunerea dosarelor – acestea nu se depun decât la forurile de conducere ale filialelor teritoriale despre care găsiți informații pe site-ul www.alegericpr.ro, Secțiunea Filiale. Sunt datele de contact menționate acolo, luați legatura cu colegii D-voastră și asigurați-vă că dosarul D-voastră are posibilitatea de a fi analizat de cei pe care i-ați votat.

Orice dosar depus la secretarii de filială care susțin fosta conducere este un dosar care nu are nicio perspectivă reală de a fi soluționat!!

  1. Plata cotizației anuale / alte taxe – pe site-ul www.alegericpr.ro, la Secțiunea Contact, găsiți contul în care trebuie să achitați cotizația anuală sau alte taxe. Toate sumele achitate în acest cont NU pot fi accesate de fosta conducere!
  2. Comandarea timbrelor profesionale  - începând cu data de 04 decembrie 2017, timbrele profesionale se comandă exclusive de pe site-ul www.alegericpr.ro, Secțiunea Comandă timbre, se livrează la adresa menționată de D-voastră și se acchită exclusive în system ramburs la recepționare.

Orice comandă plasată pe alt site reprezintă nerespectarea hotărârilor forurilor de conducere actuale.

  1. Selectarea cu atenție a surselor de informare – Conducerea legală a Colegiului Psihologilor din România comunică pe site-ul www.alegericpr.ro și transmite mesaje comunității profesionale de pe adresele de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și pe facebook prin mesajele postate de Laura Cristina Pătruț, purtătorul de cuvânt al CPR.

Nu actuala conducere vă trimite sms-uri și nici e-mail-uri de pe alte adrese decât cele menționate anterior, ci foști și actuali angajați disperați că pierd și ultimele surse de venit.

Dragi colegi, NU ne dorim să plătim salariile unor angajați care lucrează împotriva noastră, nici salariile unor ”secretari” care vă dezinformează și poate vă determină să depuneți dosarele, știind sigur că nu vor fi analizate, nu dorim nici să achităm chiriile pentru sediile filialelor unde nu ne putem desfășura activitatea, NU dorim să plătim nicio sumă de bani de care se poate folosi fosta conducere!

Cum putem ajuta? Simplu, fiind atenți la toate detaliile prezentate mai sus, respectând toate hotărârile noii conduceri…și, chiar mai mult, discutând cu colegii cu care intrăm zilnic în contact pentru a ne asigura că și ei au înteles corect situația actuala din Colegiul Psihologilor din România.

Informația corectă, asumată și informarea constantă, unitatea demonstrată pentru profesia noastră repezintă forța noastră!

 

Laura Cristina Pătruț

Colegiul Psihologilor din România

Consilier pe probleme de comunicare

și purtător de cuvânt