Memorandum privind colaborarea dintre Asociația Psihologilor din România (APR) și
Colegiul Psihologilor din România (CPR) în beneficiul psihologiei și al psihologilor din România

 

În urma întâlnirii de lucru comune între conducerea Asociației Psihologilor din România (Consiliul APR) și Colegiului Psihologilor din România (Conducerea operativă a CPR), desfășurată în data de 27 aprilie 2018 la Cluj-Napoca, conducerile celor două organizații reprezentative ale psihologilor din România au hotărât să propună spre aprobarea forurilor proprii semnarea unui memorandum pentru dezvoltarea coerentă și durabilă a psihologie ca știință și practică/profesie în România.

 

memorandumaprcpr.jpg

În baza acestui memorandum, APR și CPR au convenit că vor colabora la proiecte comune, spre beneficiul psihologiei și al psihologilor din România, respectându-se zonele de competență stabilite prin lege și regulamentele interne (dar susținându-se reciproc) și conjungându-și efortul în zonele de competență comună. Spre exemplu, pe termen scurt și mediu, astfel de proiecte vor include, printre altele, analize de nevoi, analize de situație a pieței muncii, implicarea CPR în organizarea conferinței APR, publicarea unei reviste de specialitate (în paradigma scientist-practitioner), colaborarea cu instituții ale statului (precum ARACIS, sau diversele ministere relevante pentru activitatea psihologilor), întocmirea de documente de poziție, dezvoltarea de norme și standarde de calitate, recomandări și ghiduri de bună practică și alte documente necesare desfășurării coerente a activității ambelor organizații și în general pentru dezvoltarea serviciilor psihologice și științei psihologice din România.

Aceste activități pot fi inițiate de oricare din cele două organizații, vor fi derulate de echipe comune, unele cu o conducere duală (co-președinți din partea fiecărei organizații – acolo unde acest lucru este relevant), pe baza unor protocoale dedicate pentru fiecare proiect.

În viitorul apropiat vor fi comunicate public primele proiecte demarate sub umbrela acestui memorandum.

 

Prof.univ.dr. Ion Dafinoiu

Președinte Colegiul Psihologilor din România


Prof.univ.dr. Daniel David

Președinte Asociația Psihologilor din România