Colegiul Psihologilor din România

Site dedicat prezentarii alegerilor din CPR 2017

 

Cerere pentru obtinerea atestatului de libera practica - adaptata cerintelor GDPR

 

Stimați colegi,

Începând cu data de 01 iunie 2018, în acord cu Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal UE 679/2016, cererea pentru obținerea atestatului de liberă practică pe care trebuie să o completați la depunerea dosarului pentru acces în profesie sau schimbare de treaptă a fost actualizată, documentul fiind postat pe site-ul www.alegericpr.ro , Secțiunea Depunere dosar și trimis prin e-mail.

Dosarele depuse la filialele teritoriale vor putea fi înregistrate doar dacă este atașată la dosar cererea pentru obținerea atestatului de liberă practică - modelul actualizat cu prevederile GDPR.

Vă informăm că organizația profesională Colegiul Psihologilor din România procesează datele dumneavoastră cu caracter personal cuprinse în cererea pentru obținerea atestatului de liberă practică offline și online, în temeiul Legii 213 din 2004 și a Hotărârii de Guvern nr. 788 din 2005, acte normative ce reglementează activitatea psihologilor cu drept de liberă practică. Prelucrarea datelor se realizează exclusiv pentru atingerea scopurilor cu care a fost investit Colegiul Psihologilor din România, ca autoritate de reglementare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat în implementarea reglementărilor privind protecția datelor cu carater personal!

 

Colegiul Psihologilor din România

Laura Cristina Pătruț
Director executiv