Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

Vă mulțumim pentru încă un an în care ați fost alături de noi!

Vă mulțumim pentru încă un an în care ați fost alături de noi!

Dragi colegi,

Vă mulțumim pentru suportul oferit, pentru feedback-urile D-voastră constructive, multe dintre acestea ajutându-ne să regândim activitățile departamentelor de suport, pentru interacțiunile directe care, zi după zi, au validat demersurile noastre și ne-au motivat să muncim susținut și să atingem obiective administrative importante pentru comunitatea noastră profesională.

La Multi Ani, Colegiului Psihologilor din România

Pentru echipa administrativă a Colegiului Psihologilor din România se încheie un an în care, împreună, am reușit să ne implicăm în proiecte abordate în premieră de organizația noastră profesională, oferind suport constant în derularea auditului juridic, a auditului economic și în toată activitatea de scanare, indexare, arhivare, depozitare a dosarelor profesionale, juridice si economice existente la sediul Colegiului. Sunt proiecte finalizate, anul 2019 găsindu-ne pregătiți pentru dezvoltarea și implementarea fazei următoare – digitalizarea întregii activități administrative a Colegiului Psihologilor din România.

Doresc să mulțumesc tuturor colegilor, cu un număr mult mai mic de angajați în departamentele se suport, însă cu o abordare radical schimbată, animați de valori și principii demne de comunitatea profesională pentru care muncim, gestionarea celui mai mare volum de activitate din istoria Colegiului a devenit posibilă.

Actele profesionale

Comitetul director a aprobat în ședința din data de 21 decembrie rezoluțiile propuse de comisiile aplicative ca urmare a ședințelor derulate în 14 decembrie, actele profesionale au fost emise și expediate la filialele teritoriale, alături de contracte de supervizare, adeverințe, diplome aferente manifestărilor profesionale, adeverințe care atestă calitatea de supervizor.

Actualizarea registrelor pe site-ul www.alegericpr.ro

Au fost actualizate următoarele registre: registrul formelor de exercitare, registrul formelor de exercitare suspendate la cerere, registrul contractelor de supervizare profesională, registrul supervizorilor si registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică prin introducerea de noi taxe profesionale achitate și cotizații, urmând ca la începutul lunii ianuarie să fie actualizat și cu noile atestate de liberă practică aprobate în ședințele Comitetului director.

În ceea ce privește actualizarea tuturor taxelor achitate de D-voastră nu suntem încă la zi, vă asigurăm însă că timpul alocat acestei activități este pentru a corecta foarte multele erori anterioare, pentru existența unei evidențe care să reflecte realitatea contabilă.

Vom lansa un proiect la începutul anului 2019 care ne va ajuta să aducem mai multă claritate în toate informațiile regăsite în registrele de pe site, un proiect care va viza reactualizarea întregii baze de date.

Plasarea comenzilor pentru timbrele profesionale aferente lunii ianuarie 2019

Este important să vă reamintim că puteți plasa comenzile D-voastră de timbre profesionale pentru luna ianuarie 2019 până în data de 31 decembrie 2018, ora 23:59?, din data de 01 ianuarie 2019 urmând a fi plasate comenzile pentru luna februarie.

Programul cu publicul pentru perioada următoare

Vă așteptăm cu drag începând din data de 07 ianuarie 2018 pentru ridicarea documentelor profesionale, cu noi dosare pe care doriți să le depuneți și cu zâmbetele obișnuite care ne fac zilele mai frumoase.

Și pentru că deschiderea manifestată în comunicare și autenticitatea au clădit încrederea cu care am pornit la drum împreună, un drum pentru care construim zi de zi, închei prin a vă asigura că voi munci, alături de colegii mei, pentru ca D-voastră să beneficiați de ceea ce ar fi fost firesc să existe mereu, un Colegiu pentru psihologi, nu un Colegiu pentru o parte dintre angajați și o parte din conducerea instituției. Acele vremuri au apus și echipa alături de care construiesc acum este acea echipă pentru care, a fi parte din Colegiul Psihologilor din Romînia, reprezintă o onoare și o datorie.

An Nou fericit, dragi colegi!

Laura Cristina Pătruț

Director executiv